Noul ix35 a ajuns în România

May 6, 2010 by Adrian Cainamisir
Filed under: NOUTATI si EVENIMENTE 

Noul model Hyundai ix35 este acum disponibil prin intermediul reţelei de distribuţie Hyundai Auto România.

ix35 front

ix35 reprezintă primul model al mărcii proiectat şi dezvoltat în Europa, la centrul Hyundai din Rüsselsheim, Germania. Creat pentru a veni în întâmpinartea cerinţelor specifice unui stil de viaţă dinamic, ix35 îmbină exteriorul incitant cu o ţinută de drum de excepţie, niveluri superioare de confort, dotări de ultimă tehnologie şi motorizări eficiente.

Expresie a filozofiei de design Hyundai Motor Company ‘fluidic sculpture’, aspectul SUV-ului Hyundai ix35 reuneşte trei calităţi semnificative: rafinamentul, încrederea şi dinamismul.

Noul model pune la dispoziţia clienţilor săi motorul pe benzină Theta II 2.0 MPI, ce generează o putere maximă de 166 CP şi două versiuni ale motorului diesel R 2.0 CRDi, dezvoltând 136 sau 184 CP. Trimestrul III al acestui an va aduce introducerea a două noi motorizări pe benzină, cu un grad ridicat de eficienţă: U2 1.7 şi versiunea GDI a popularului motor pe benzină Hyundai 1.6 Gamma.  

Clienţii pot opta pentru transmisie manuală sau automată în 6 trepte de viteză, în timp ce autovehiculul poate fi configurat dispunând de tracţiune faţă sau integrală. Printre dotările standard ale noului ix35 se numără sisteme precum ABS, ESP, asistenţă la urcarea şi coborârea pantelor, aer condiţionat manual, airbag şofer şi pasager, airbag-uri laterale şi cortină, senzor de blocare a uşilor în mers, computer de bord, linie audio premium cu radio, CD, MP3, RDS, ceas, 4 boxe, 2 twetere, usb şi aux, închidere centralizată, servodirecţie electrică, iar lista nu se opreşte aici. Clienţii ix35 nu trebuie să facă niciun fel de compromis în alegerea modelului preferat, toate motorizările fiind Euro 5.

ix35 interior

Premisele lansării Hyundai ix35 în România sunt unele extrem de favorabile. Peste 33.000 de unităţi din noul model au fost comercializate la nivel european numai în prima lună de la prezentarea oficială a variantei de productie, în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2010. Astfel, ix35 reprezintă atuul care ne consolidează obiectivul la nivel naţional: menţinerea supremaţiei în clasa SUV-urilor în ultimii şase ani,” a declarat Narcis Ghiţă – director general al Hyundai Auto România, importatorul Hyundai pe piaţa locală.

Noutatea absolută pe care o introduce modelul ix35 o reprezintă pachetul de servicii ‘Triple 5’. Inegalat la nivel european, pachetul înglobează beneficii gratuite unice pe piaţă: 5 ani garanţie integrală, transmisibilă şi fără limită de kilometri, 5 ani asistenţă rutieră şi 5 ani verificări tehnice periodice.

Preţurile de vânzare pentru noul Hyundai ix35 pornesc de la 15.900 euro plus TVA, pentru varianta de motorizare benzină 2.0 MPI, cu tracţiune faţă şi transmisie manuală.

Mai multe informaţii despre modelul ix35 pot fi consultate la adresele web: www.hyundaibucuresti.ro şi www.ix35.ro.

VN:F [1.7.7_1013]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Share/Bookmark

Comments

Tell me what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!